Posted by Andera Y at 14:13
Read our previous post
Am primit o leapsa de la Sunny si ZuZu care vor sa-mi stie primele 3 amintiri. Nu sunt ele chiar cele mai vechi amintiri ale mele, da' tot pe-acolo se incadreaza....- habar n-am cati ani aveam, da' eram destul de mica. Fiind vara, parintii hotarasc sa ma duca la tara, asta fiind pe undeva prin Urziceni. Tot drumul pana acolo le-am tot repetat: "Nu ma lasati acolo! Nu ma lasati acolo!", si primeam automat confirmarea lor ca nu se va intampla asa ceva. Evident, ei aveau alte planuri... Ajungem, eu ma duc la joaca cu toate animalele de prin curte, cand, la un moment dat, observ ca masina tatalui meu nu mai e... M-am asezat turceste in mijlocu' casei si, urland cat ma tinea gura, adunam toate covoarele de pe jos si le faceam morman in dreptu' usii. Don't ask; nici io nu inteleg de ce... Cand venea vremea sa ma ia acasa, repetam experienta pentru ca nu mai vroiam sa plec...
- nu este tocmai printre cele mai vechi amintiri, da' e si asta tot inainte de a incepe anii de scoala. Fiind mai baietoasa de fel, aveam mai multi pantaloni scurti decat fuste, iar respectivele fuste nu le purtam niciodata, dar nici nu ziceam de ce. M-as fi simtit aiurea sa spun: "Mama, vreau si io fusta care se invarte!" Asa avea sor'mea, asa vroiam si eu...
- tot inainte de anii scolii, in spatele blocului cu o groaza de alti copii, ne jucam de-a v-ati ascuns. Eu si alti cativa ne-am bagat sub o semiremorca lasata de izbeliste pe undeva prin apropiere. Nu stiu exact cum am reusit, ca atunci cand am iesit de-acolo, prietenii cu care eram au inceput sa urle: "Sange, sange!!" Evident, iar imi sparsesem capu'. Problema nu era asta, ca io nici nu simtisem, da' cum sa ma duc io acasa si sa-i spun mamei? Copiii ma indemnau sa ma duc acasa, io bazaiam ca ma bate mama, nicidecum de durere!
Eh si cam asa cu amintirile mele... Sa le vad si pe-ale voastre!
Hai pa.
Frumoase amintiri. Ale mele incep cu prima zi de gradinita in care ma zbateam sa nu raman acolo, apoi imi aduc aminte cum fugeam ca nu vroiam sa plec de acolo. Asa am inceput si facultatea daca stau bine si ma gandesc :))
RăspundețiȘtergereDe multe ori mi-am spart si eu capul cand eram mic.
RăspundețiȘtergereio nu mi-am spart capu', dar de lovit, m-am lovit!
RăspundețiȘtergerede aia am si ajuns politist!
Hmmm...nu stiu care e cea mai veche amintire de-a mea. Imi amintesc aventuri de la gradinita, cand nu voiam sa dorm la pranz, cand nu voiam sa ma strige Gabriela (Mihaela fiind primul meu nume) sau cand le spuneam colegilor ca am lustra cu diamante acasa (de fapt e vorba de niste cristale, da pe atunci nu stiam eu ce-s alea cristale sau diamante; ce stralucea diamant era). :)
RăspundețiȘtergereImi mai amintesc cum ma plimbam cu bunicul meu prin oras, cum imi cumpara revista Mickey Mouse sau cum ma jucam in curtea bisericii in timp ce el planta niste flori.
Sunt multe, unele mai amuzante, altele mai triste, si cea mai buna parte a lor este ca imi amintesc de oameni dragi care acum nu mai sunt.
Eu nu am avut norocul să mă anunțe cineva că aveam sânge, și m-am dus cu gura plină de sânge (intrasem cu botul în sârmă ghimpată), cu șiroaie pe gât și mă vede mama și se sperie.
RăspundețiȘtergereȘi pe bune că până nu mi-a zis mama că sunt plină de sânge, n-am simțit nici o durere. :lol:
Nici nu știu cum s-a vindecat, am crezut că rămân cu semn pe viață, că am purtat bandaj la gură 2 săptămâni, și acuma nici nu se mai cunoaște.
Lovituri la cap nu prea am avut, cu exceptia unei lupte, insa lovituri asa in general.. nu le mai stiu numarul. Acum cand ma lovesc parca nici nu mai simt.
RăspundețiȘtergere1. =)))
RăspundețiȘtergere3. cum dumnezeului nu ai simţit? o.O
Pai una memorabila ar fi evadarea mea de la gradinita, probabil aveam in jur de 6 anisori, pur si simplu nu am mai vrut sa raman acolo si am plecat. Nimeni nu mi-a observat absenta, m-am dus in fata blocului si am asteptat sa se intoarca paritnii de la serviciu, De atunci am ramas acasa...
RăspundețiȘtergereeee n-ai fost cuminte deloc, macar ai ceva amintiri din copilarie, sa le povestesti nepotilor!
RăspundețiȘtergereNumai cicatrice am in cap si am tunsoarea scurta :))
RăspundețiȘtergere@ Jteph =)) Imi suna cunoscuta povestea cu gradinita. Uneori imi doresc sa fi fost si eu la gradinita, da' pe de alta parte... m-am bucurat mai mult de libertatea de miscare. =))) In ceea ce priveste facultatea, eram prezenta doar la examene. Avantajul facultatilor la distanta... Singurul. :)))
RăspundețiȘtergere@ Gabi Cand ma vedea mama ca ajungeam acasa de la joaca toata plina de julituri si cu hainele agatate prin toate gardurile si toti copacii, se lua cu mainile de par! :))))
@ Capca =)) Io mi-am spart capu' de atatea ori ca le-am pierdut siru'! Nu numai din cauza ca ma cataram in toti copacii si faceam acrobatii pe bara de batut covoare, da' aveam runda zilnica de batai cu vecinu' de la 8 ca sa ne aparam fratii mai mici. =)))
@ Mihaela Daaa! Cu strigatul pe numele care-mi placea mie aveam (si inca am) si eu o problema. :)) Cat despre lustra cu diamante, asta imi aduce aminte de o treaba, dar de data asta sora mea e autoarea. Tata umbla mult prin delegatii si cand se intorcea mereu ne aducea cate ceva. Sora mea era foarte mandra ca primea mereu "guma de sticla". =)))
@ Diana =))) Copii fiind, in febra jocurilor, ce sa ne mai intereseze ca ne lovim? Totusi, nu-mi explicam niciodata de ce se supara mama ca veneam io acasa plina de julituri! Ca de plans nu ma plangeam niciodata! =))) Acum imi imaginez cat se speria cand ma vedea cum ajungeam acasa... :))
@ Derscanu La mine e exact invers! Cand eram mica nu simteam nimic! Cadeam, ma ridicam automat si continuam jocurile! Acum... mi se intampla destul de des sa dau cu picioru' in birou cand ma ridic (e cam ciudat birou' asta al meu) si schiopatez cateva minute bune pana sa revin la normal. =))) Nu mai am experienta. :)))
@ Andrei =))) Habar n-am! Io eram prea preocupata sa scap turma acolo si sa reusesc sa termin jocu'! Nu ma interesa pe mine de inca o lovitura. =)))))
@ Nice =)))) Probabil de-aia nici ai mei n-au vrut sa ma dea la gradinita. M-au pierdut de vreo 2 - 3 ori cand plecam eu de nebuna sa ma plimb. Mi-a povestit mama (eu nu mai tin minte trebile astea) ca o data am plecat de langa ea cand era la piata la Obor si sa vezi cautari prin toata piata! Si apoi inca o data, ma lasase afara cu sora mea si la un moment dat am disparut. Iar cautari peste tot, mai aveau nitel si ma dadeau la disparuti cand apare o vecina de la a treia scara cu mine de mana. Respectiva vecina locuieste la etaju' 7. Eu urcasem pana acolo... Cica eu vroiam sa ma duc acasa, da' nimerisem un piculet gresit... (nu numai ca era a treia scara, da' si urcasem 7 etaje in conditiile in care eu stau la 2). =)))
@ Pato =)) Ooo da! Am o groaza! Macar acum imi aduc aminte cu placere de ele, da' as vrea sa aman nitel momentu' cand o sa ajung sa le povestesc nepotilor. =))))
@ Alex =))) Norocu' meu ca nu trebuie sa ma tund scurt! :)))
primele 3 amintiri si cele mai vechi sunt:
RăspundețiȘtergere1. rochita cu pomi verzi si caprioare maro, pe care mi-a adus-o tata cand aveam vreo 2 ani si 7-8 luni si asteptam sa ne aduca barza un " Mihaita;
2. stralucirea bronzului din sticluta varsat pe zapada alba, in ziua cand am implinit 3 ani(si bataia pentru ca mi-am murdarit hainuta);
3. hranitul "bebe- Mihaitului"( fratele), cu biscuiti muiati in olita si mazgalitul cheliutei Mihaitului cu creion chimic, pe la 3 ani jumate.
... am multe, foarte multe animtiri din copilarie :D
No, bine, şi leapşa de la mine când o scrii? În aia tre să scrii doar o amintire. Una mai complexă :P
RăspundețiȘtergere@ BlueRiver =))))))) Saracu' Mihaita, cate a indurat! Eu il compatimesc si il inteleg perfect, ca si io am o sora mai mare care-mi facea tot felu' de nefacute: m-a scapat in cap, m-a pierdut, ma lasa sa mananc sapun si tot asa... :D
RăspundețiȘtergere@ Pavel =)) Stai, bre, ca aveam nevoie de o pauza. Da' n-am uitat de leapsa ta! O am inceputa, salvata la ciorne, deci oricum n-as putea uita de ea. :D